BROŞURI - SELECŢIUNI

COMANDANT LEGIONAR DR. AV. ALECU CANTACUZINO

ÎNTRE LUMEA LEGIONARĂ ŞI LUMEA COMUNISTĂ

(...) Naţionalismul NU se defineşte prin o atitudine agresivă şi războinică, sau ca un şovinism provocator sau ca o susceptibilitate bolnăvicioasă în mândrie.(...)

Am crede chiar că o împăciuire este mai lesne de înfăptuit între două naţiuni disciplinate prin spirit naţionalist, pentru următoarele motive:

1) îşi întemeiază discuţiile pe aceleaşi norme de apreciere;

2) pentru o reală împăcare se cere, în prim rând, curaj, hotărâre şi autoritate conducătorilor care tratează, şi aceste condiţii nu se află decât în ţările sub regim naţionalist. (...)

Este deci fals că naţionalismul înseamnă învrăjbire şi război între naţiuni.

Trebuie bine înţeleasă diferenţierea ce există Intre acest spiril naţionalist şi imperialismul mercantilist, imperialismul care a. cucerit, asuprit şi împilat atâtea popoare pe pământ. (...)

Noi, în lumea legionară, fără a face apologia superiorităţii unei rase asupra alteia, considerăm că în urma unui trai secular laolaltă, în urna ambianţei şi influenţei cerului şi pământului local, în urma vicisitudinilor şi tiparului istoriei, s-au produs anumite virtuţi ale naturii şi ale sângelui românesc.

Vrem un om românesc bine diferenţiat, făcut din sevă şi din cenuşă sau pulbere românească, un om crescut sub îngăduinţa cerului nostru, în lumina şi în căldura soarelui românesc, un om cu făptura şi simţurile născute şi hrănite în cântarea naturii şi pământului strămoşesc.

Acest patrimoniu ancestral, aceste aptitudini şi valenţe româneşti vrem să le păstrăm şi să le majorăm. (...)

Toate aceste consideraţii nu sunt luate In seamă de comunişti, deoarece ei nu admit utilitatea valorilor morale şi dispreţuiesc însăşi însemnătatea umană a omului. Comuniştii vor un tip de om unic, universal, supus unor norme de cugetare şi de apreciere generală, înrâurit de o civilizaţie omogenă şi egală pretutindeni, un produs uman internaţional, fără deosebire de sânge, de religie sau de Cămin. Comuniştii nu iau în considerare decât valoarea de randament a omului, valoarea sa de aport şi de contribuţie materială Ia înfăptuirile lumeşti.

Comuniştii nu-şi pol permite să impună societăţii legi morale şi discipline sufleteşti, deoarece ei nu cred In suveranitatea sufletului asupra materiei şi dimpotrivă, consideră sufletul în totul robit materiei care îl modulează după legile determinismului marxist. (...)

Naţionalismul vrea o colectivitate naţională unitară, solidară, monolită. Internaţionalismul cere lupta clasei proletare din toate ţările contra clasei burgheze. Lupta de clasă constituie clementul primordial in strategia comunistă pentru dobândirea puterii în stat. (...)

***

CUM SUNTEM

(...) Am mai afirmat această convingere: firea Românilor de acum este sluţită de câteva cusururi care macină puterea Neamului nostru de a înainta spre mărire şi de a se înălţa spre culmile istoriei. Printre aceste cusururi sunt: îngăduinţa, repulsiunea pentru sforţare, pasivitatea în reacţiuni, resemnarea, moliciunea, iertarea, slăbiciunea memoriei. (...)

Îndeletnicirea şi grija superioară a creştinului legionar este de a-şi servi neamul; de a mângâia şi vindeca rănile şi durerile Românilor, de a împărţi frăţeşte împreună munca datorată de toţi, de a păstra pentru fiecare Român, după merit, binefacerile şi comorile româneşti, de a duce Împreună, fără iertare, fără bunătate şi fără blândeţe, bătălia împotriva celor care vrăjmăşesc pe Dumnezeu şi împotriva tuturor acelora care duşmănesc românismul, destinul nostru, sănătatea, deşteptarea şi aptitudinile de glorie ale Naţiei noastre. (...)

Insă Românul nu este cu desăvârşire conştient de participarea sa la viaţa suverană a unei colectivităţi cu destin superior ursitei sale vremelnice. El nu se simte titularul cu răspundere al unui rost, al unei datorii şi al unui drept, ca parte a unei obşte nemuritoare, a cărei grijă şi mândrie trebuie să le poarte alături de toţi ceilalţi semeni ai săi. Fiecare Român lasă România în grija altora. (...)

Fiţi fericiţi şi împăcaţi chiar daca trupurile voastre vor fi sfârtecate în bucăţi. Vor rămâne săpate In glia ţării pătimirea voastră şi revoltătoarea răstignire a atâtor vieţi însetate de vis legionar. Durerile voastre vor exploda chiar îngropate sub palate de beton şi sub marele zgomot înstrăinat al actualităţilor şi al chiverniselilor grăbite şi va dăinui, întipărită pe bolţile glorioase ale cerului românesc, privirea voastră nestrămutată, oglindind vedenia zărilor revoluţionare.

Ar fi un act de sărăcie, de micşorare şi de vulgarizare a făpturii omeneşti, de a despuia omul din personalitatea sa naţională, de întinderea de glorie atribuită activităţii naţionale, de spaţiul de creaţie pus la dispoziţia aptitudinilor şi culturii naţionale.

Familia, Biserica, Naţia, Corpurile Naţionale, profesionale sau muncitoreşti, sunt atâtea înavuţiri şi ocrotiri ale singurătăţii şi a goliciunii omului, atâtea paveze ale sensibilităţii sale şi ale izolării sale neputincioase. (...)

***

ROMÂNISMUL NOSTRU

(...) Românul de azi are o fobie, o repulsiune bolnăvicioasă faţă de orice opunere sau ciocnire mai violentă cu adversităţile vieţii.

Această teamă de izbire, această alunecare spre facilitate împing traiul românesc de acum pe căile de minimă rezistenţă, pe căile piezişe şi întortocheate care ocolesc obstacole, căile linguşelii, ale mişeliilor din umbră, ale tranzacţiei, ale compromisurilor sufleteşti ale târguielilor de conştiinţă, şi ne târăşte spre atitudinile de "sărut mâna" şi de lichelism.

Trebuie să sfârşim odată cu tradiţia asiatică care cere răbdare de vite şi spinări încovoiate sub biciul stăpânirii!

Vrem să înlăturăm din amintirea sufletului românesc imaginile care îl micşorează, imaginile debilitante şi deprimante de încălcare, de strivire, de împilări ale norodului românesc, imaginile ispravnicilor neomenoşi, imaginile gloatelor pustiitoare turceşti şi căzăceşti.

Să sfârşim odată cu resemnarea învinsului!

De vrem să fim învingători, să ne învingem întâi firea noastră de astăzi, atât de greu apăsată de seculare amintiri de robie şi de servilism!

Prima noastră izbândă va fi să deşteptam din amorţeală Naţia românească. Să găsim leacul năravurilor iobăgiei.

Trebuie ca românul să se simtă odată, fie numai câteva zile, fie numai câteva ceasuri, stăpân asupra lui şi peste cele care îl înconjoară! (...)

Avem deci să ne desprindem de moravurile şi de influenţele turceşti, ruseşti, greceşti, ungureşti, franţuzeşti, de obiceiurile de gândire şi de simţire ale străinilor. (...)

Românul s-a obişnuit să-şi restrângă nevoile şi, din nefericire, şi-a dezvoltat energia mai mult în aptitudini de rezistenţă pasivă, decât în însuşiri de activitate. El are cusururile unui temperament format printr-o lungă adaptare a unor sforţări reduse la o hrană insuficientă.

Să nu credeţi însă că firea românului este molatică şi fleşcăită, prin predestinaţie! Plăieşii voinici şi încruntaţi ai lui Ştefan cel Mare, cred că ar privi cu dispreţ pe urmaşii lor de astăzi, abrutizaţi de alcool, da înşelăciuni, de boli trupeşti şi sufleteşti.

Cu substanţa românească se întâmplă o poveste asemănătoare aceleia a bobului de grâu din mormântul lui Tutankamon. Acest bob de grâu, scos la lumină după câteva mii de ani, a început să dea spic.

Românul mai păstrează în adâncurile Iui valenţele româneşti acoperite de multe apucături şi cusururi străine. Aceste valenţe aşteaptă numai un climat românesc spre a germina.

Românul de mâine va avea să se lepede de următoarele năravuri: îngăduinţa, şmecheria, incorectitudinea, repulsiunea pentru sforţare, pasivitatea în reacţiuni, resemnarea, dorinţa de câştiguri lesnicioase şi repezi, dorul după o viaţă tihnită - în genere calităţile burgheze. Toate aceste feluri de purtare micşorează sau chiar anihilează vigoarea revoluţiei naţionale.

Păziţi-vă, camarazi, de aceste defecte, dar mai cu seamă vreau să strig: Păziţi-vă de lepra trădării!

Cu stigmatul ruşinii în suflet, trebuie să admitem că cei mai vrednici eroi ai neamului nostru au murit trădaţi. O spun deoarece astfel de bube se vindecă la soare şi în curată lumină.

Trădarea mânjeşte cele mai frumoase pagini din istoria naţiei româneşti. Trădat a murit Mihai Viteazul, trădaţi au murit Horia, Cloşca ş Crişan, trădat a murit Tudor Vladimirescu.

Gândiţi-vă ce chin, ce sugrumătoare amărăciune au pătimit oamenii aceştia care, dând totul pentru Naţia lor, s-au văzut opriţi în înfăptuirea marelui lor vis românesc, vânduţi şi îmbrânciţi la moarte de Români!

Cu o tragică regularitate, de câte ori Naţia românească a început să respire, a fost doborât prin trădare Românul care a îndrăznit să vrea şi să trezească o suflare românească pe ogorul românesc.

Mă întreb dacă această vină a trădării nu este greul păcat pe care îl ispăşeşte de atâtea veacuri Neamul românesc.

Gândiţi-vă care ar fi fost desfăşurarea istoriei româneşti, dacă Tudor Vladimirescu nu ar li fost omorât, vândut de Români? Oare credeţi că, de ar fi trăit, Tudor Vladimirescu nu ar fi înstăpânit învăţămintele sale de mândrie şi de cinste în această ţară, şi credeţi că am mai fi cum suntem astăzi, un biet neam îndobitocit şi iobăgit?

Acum, în vremurile noastre, trădarea a devenit o industrie rentabilă. Se creează pepiniere de trădători. Se cultivă cu premeditare şi cu ştiinţă bacilul trădării, cum se cultivă ciupercile cu gunoi. Mediul românesc de astăzi, spre ruşinea noastră, încurajează şi permite creşterea şi propăşirea trădătorilor. (...)

Trebuie răsculat dinamismul acestui neam şi dezmorţită firea sa blândă şi iertătoare, trebuie promovat prin cuvinte, prin pilde, modelul eroic neînfricat, firea impulsivă, combativă, a cărei vitalitate să crească în proporţie cu adversitatea întâmpinată, şi a cărei străduinţă încăpăţânată să sporească pe măsura obstacolului.

Apoi trebuie să ne dezvăţăm să trăim în momentan; trebuie să prindem gustul silinţelor lungi, al sforţărilor fără remuneraţie imediată, al realizărilor îndepărtate.

Acestea sunt însuşiri de adaptare Ia stările de astăzi, însuşiri vitale pentru salvarea existenţei româneşti.

MOTTO: "Să nu credeţi ca nu vor răzbi până la generaţiile viitoare şi nu vor fi împărtăşite de ele exemplele noastre de viaţă dezinteresată şi vitejească, aspiraţiunile noastre de înnoire şi hotărârea noastră de a mântui păcătoşenia noastră de astăzi.

Dacă nu vom birui deocamdată fiziceşte, putem învinge în spirit.

Să nu credeţi cu pulsaţiile generoase ale inimii tineretului acestuia nu vor fi cândva auzite cu evlavie de urmaşii noştri!

Fiţi siguri că ei se vor apleca cu smerenie asupra mormintelor luptătorilor noştri naţionalişti şi vor lua de acolo lecţiile care îi vor duce Ia izbândă!

Eu nu prea cunosc, în istorie, jertfă fără rod."

(Alecu Cantacuzino - "Românismul nostru")

***

ROMÂNUL DE MÂINE

(...) După cum conceptul de arbore şi menirea specifică a stejarului au preexistat seminţii de ghindă, tot aşa, credem noi, că în rânduiala Dumnezeirii, există o imagine a ursitei noastre de Neam românesc.

Vom creşte şi ne vom dezvolta în limitele şi potrivit acestei imagini dinadins zămislită de Dumnezeu pentru noi, vom purta flori şi vom da fructe româneşti şi rău va fi de ne vom încumeta să fim altceva, decât înfăptuirile vii ale unui gând Dumnezeiesc. Bineînţeles că această creştere poate fi strâmbată, deviată, această înmugurire poate fi viciată pe pământ, roadele pot fi chircite şi otrăvite prin fapta noastră.

Dar aceasta nu înseamnă că nu există în viziunea Celui de Sus modelul divin al Neamului român crescând, înverzind şi purtând minunate roade româneşti.

Dacă acesta e adevărul, cum îndrăznesc atunci internaţionaliştii şi comuniştii să scrie şi să vorbească de un neam european, despre o patrie universală, despre o limbă <esperanto>, etc., şi să opună concepţia minţii lor, învăţămintelor istoriei şi hotărârilor Cereşti?

Da, fraternitate, bună înţelegere, bună învoire, omenie şi generozitate umană cât mai mult, însă nu stârpirea raselor, nici nimicirea credinţelor .şi moravurilor naţionale, nici dărâmarea legilor de creştere şi de creaţie proprii fiecărei naţiuni.

Dacă lui Dumnezeu nu-i plac naţionalităţile, dacă Dumnezeu nu avea dragoste şi milă pentru ele şi nu le-a luat sub binecuvântata sa oblăduire, dacă nu ar fi conceput lumea sub aspectul unor specii naţionale, fiecare cu destinul său separat, dacă Dumnezeu nu ar fi hotărât pe pământ fiecărei naţiuni sălaşul ei potrivit, cum de nu s-a topit naţia românească sub invaziile atâtor năvălitori: goţi, gepizi, huni, avari, unguri, ruşi, poloni, turci, greci, tătari şi evrei?

Vedeţi dvs., pământul acesta, pe care trăim, a fost năvălit, de multe ori, de felurite noroade.

Dar numai odată, la cucerirea romană, Dumnezeu a sorocit timpul obârşiei noastre prin întruchiparea elementelor romano-thracice, iar din momentul acela, deşi peste Românime s-au perindat încă 16 veacuri de cotropiri şi stăpâniri străine, nici un neam nu s-a mai putut naşte pe aceste plaiuri şi nimic, nici o influenţă, nici o vijelie nu a mai putut desface ceea ce a fost zămislit dintr-un ordin care nu greşeşte. Acesta e adevărul, deşi apologeţii ştiinţei vă vor oferi sute de alte explicaţi nesatisfăcătoare.

Oricâte imitaţii şi moravuri străine au fost impuse Neamului nostru, oricât amestec de viaţă, de credinţă, de sânge, de limbă, de interes cu străinii, ne-a fost sortit în trecutul nostru zbuciumat, românul nu s-a identificat cu elementele alogene şi a rămas separat, cu natura sa predestinată şi cu ursita sa diferită.

Mai cu seamă la ţară eul romano-thracic s-a păstrat aproape neîntinat.

Influenţele străine au rămas semne la suprafaţă, cusururi şi năravuri cari se pot lecui, n-au atins încă adâncimea sufletului fraged şi limpede al românismului.

Cultura, obiceiurile, ingredientele civilizaţiei străine, au fost maimuţării la modă ce pot fi uşor lepădate.

Imaginaţi un metal care nu intră în aliaj, în amalgam cu altele, care, în foc şi în temperatura cea mai dogoritoare, nu se contopeşte cu alte corpuri şi îşi păstrează particularităţile sale, propria sa valenţă şi densitate. (...)

Miracolul persistenţei elementului românesc este învăţământul cel mai peremptoriu de naţionalism.

Nu e răspuns mai usturător dat comuniştilor şi internaţionaliştilor decât dăinuirea elementului românesc, prin opreliştea şi durerosul vârtej al istoriei. Elementul românesc în lume a dăinuit fiindcă a rămas naţional, legat de datinile strămoşilor noştri şi următor legilor tainice ale firii româneşti. (...)

Dreptul de a trăi trebuie meritat prin vrednicia noastră. (...)

Subliniez de pe acuma că simţirea şi gândirea noastră legionară se deosebesc fundamental de tăria naţional-socialistă şi de era fascistă, prin spiritul nostru creştin şi prin spiritul nostru naţionalist; ne apropiem numai prin spiritul eroic. (...)

Noi nu putem sufleteşte avea încredere, de exemplu, în supremaţia forţei, a rasei ori a ştiinţei, decât dacă sunt supuse unor legi transcedente morale. Noi nu credem în singurele avantaje ale progresului material sau ale perfecţionării fizice şi nu vrem să ne închinăm unui stat divizat şi promovat drept infailibil sub condiţia să nu păcătuiască contra intereselor sale imediate. (...) Noi credem pozitiv că nu ajungi pe culmi decât prin răscumpărarea păcatelor şi urmând o linie de viaţă eroică. Noi credem că morala unui stat şi a unei naţiuni trebuie să se supună, să fie subordonată constrângerilor onoarei şi să accepte marginile determinate de respectul ce se datorează demnităţii celorlalte naţiuni. (...)

Pe scurt: tinerii italieni exaltează mai cu scamă tinereţea lor, perpetua renaştere şi primenire a vieţii, bucuria lor de a cuceri, după tradiţia spiritului roman. Strigătul lor este <a noi>, adică: nouă ni se cuvine pământul.

Tinerii germani exaltează rasa lor, disciplina lor, puterea lor de dominaţiune.

Noi, tineretul român exaltăm mai cu seamă credinţa noastră creştină şi naţională, virtuţile de dreptate, de omenie şi de nobleţe ale sufletului romanice, rănile noastre, restrângerile şi renunţările noastre, ascetismul, strălucirea jertfelor făcute Naţiei noastre, măreţia anonimă a obidei zilnice ce a îndurat-o veacuri de-a rândul acest Neam necăjit de soartă, mărturia izbăvitoare a atâtor vieţi închinate către zorile ce vor veni, ruga mormintelor noastre, care toate împreună ne dau în adevăr dreptul Ia o existenţă mai bună.

Fiindcă nu se poate, gândim noi, ca însoţiţi de această escortă de sacrificii, să nu ne înălţăm pe culmile morale unde devii învingător, întrucât ai putut să te desfaci de micile lanţuri păcătoase al materiei.

Elementul moral-creştin, spiritualitatea interioară, eroică şi ascetică, sunt pietrele fundamentale ale operei legionare.

Hitlerismul vrea să creeze un tip reprezentativ al rasei sale şi un soldat folositor măririi şi supremaţiei germanismului în lume.

Fascismul vrea să modeleze un om pionier, rezistent şi desăvârşit în aptitudini, pentru realizările imperiale ce şi le propune statul.

Noi sculptăm un tip superior de umanitate după concepţiile creştine şi o filosofie nouă a vieţii, concepută ca un efort continuu, ca un impuls neraţionat şi persistent de a ne elibera de cerinţele materiei, spre a servi pe Dumnezeu şi Naţiunea legionară. Din acest Român nepăsător, nesăţios de plăceri şi de bucurii, vrem să facem un soldat, un om erou.

Alte neamuri au ajuns la măreţie prin multe aptitudini, prin înzestrări deosebite şi voinţă dominatoare.

Noi până astăzi merităm respect, nu atât prin vitalitatea noastră creatoare, cât prin trecutul nostru de suferinţă, îndurat cu împăcare şi eroism.

Merităm acest respect fiindcă, spre deosebire de aproape toate celelalte noroade, neamul nostru niciodată în viaţa sa istorică nu a săvârşit o nedreptate.

Fala noastră este că am fost necontenit drepţi, am ştiut să suferim şi să ne plătim existenţa în această lume.

Îndrumarea noastră trebuie să fie naţionalistă.

Dar nu un naţionalism asemănător celui naţional-liberal sau naţional-ţărănist.

Nu e firmă mai curentă şi de care s-a abuzat, cu mai multă neruşinare, decât firma naţionalistă. (...)

Veţi face deosebirea între naţionalismul apărător de interese materiale şi particulare de clasă şi naţionalismul înţelegător al menirilor româneşti, apărător ţi creator al rosturilor româneşti în lume.

Numeroşii noştri naţionalişti: liberali, naţional-ţărănişti - şi alţii, concep naţiunea ca un produs de fabricaţie omenească, cu un capital, un bun juridic şi teritorial.

Pentru noi însă naţiunea e ceva mai mult, e o vietate cu legile ei de creştere dăruite de Dumnezeu.

Naţionalismul nostru nu este numai iubire de ţară, iubire de pământ strămoşesc, el este. o împărtăşanie a existenţei veşnice sortite Neamului nostru. (...)

Naţionalismul nostru este naţionalism creştin şi este strâns îmbinat cu creştinismul nostru ortodox.

Deci feriţi-vă, domnilor studenţi, de falsul naţionalism, fals în doctrină, fals prin oamenii care-l susţin.

Ca să fiţi siguri de a nu vă fi înşelat, căutaţi, descoperiţi unde sunt cele mai grele suspine, cele mai multe răni, lacrimile cele mai fierbinţi, încleştări de pumni şi scrâşniri de dinţi, şi veţi şti că aţi dat de adevărata oaste naţională, de oastea creştină românească. (...)

Istoria românilor ne dovedeşte că existenţa noastră nu a fost o pomană, nici o lesnicioasă căpătuire. Existenţa noastră noi ne-am plătit-o.

De acum încolo, ne rămâne să fim vrednici de patrimoniul de suferinţă agonisit. (...)