FRĂŢIA DE CRUCE - SELECŢIUNI

- COMANDANT LEGIONAR ECON. GH. ISTRATE, ŞEFUL FRĂŢIEI DE CRUCE -

MOTTO:

"Credinţele care hrănesc şi încălzesc tineretul de astăzi, vor călăuzi pe conducătorii de mâine."

"Frăţiile de Cruce pregătesc, în special, tineretul şcolăresc. Este şi natural: şcolarii de astăzi vor fi conducătorii de mâine."

"Şi este vârsta la care copilul îşi face cu adevărat educaţia pentru toată viaţa lui.

De modul cum tânărul primeşte educaţia la această vârstă depinde trăinicia societăţii de mâine.

Vor creşte copiii în spiritul egoismului, aşişderea va fi societatea de mâine, pornită pe drumul pierzării, fără coeziunea elementelor din care se compune. Dar nu numai societatea, ci neamul acela se va prăbuşi, fiind stăpânit de duhul trădării şi al laşităţii, duh îmbibat în structura fiecărui individ crescut la umbra unei astfel de şcoli.

Iarăşi, dacă vor creşte copiii în spiritul înfrăţirii în jurul unui scop măreţ şi comun, al unui ideal, care să fie idealul neamului lor, societatea de mâine, reprezentată prin ei, aşişderea va fi, iar naţia întreagă, fiind stăpânită de duhul eroismului pe toate tărâmurile, cu voia lui Dumnezeu, va străbate veacurile tot mare şi puternică.

Aruncând o privire In viaţa şcolărească a României de astăzi ţi se frânge inima de durere văzând falsitatea educaţiei în care sunt crescuţi copiii.

Din punct de vedere intelectual, şcolarului i se îmbibă creierul cu o serie de abstracţiuni, din care prea puţin mai retine până la absolvire. Educaţie sufletească ori nu există, ori i se dau directive cu totul în afară de cerinţele sufletului românesc. În fine, educaţia fizică este diformată, superficială.

Apoi, ori li se dă copiilor o viaţă de prea multă libertate - pedagogia celor dezinteresaţi - ori li se îngrădeşte viaţa prin uciderea oricărui spirit de iniţiativă a individului.

Cum va fi societatea formată din elementele crescute la o astfel de şcoală, ne-o putem închipui, având prototipul în persoana "politicianului" român. (...) "Dacă acest tip de om va continua să mai conducă această ţară, neamul românesc va închide ochii pentru totdeauna şi România se va prăbuşi". Şi cine nu observă şi nu trăieşte tragedia mare a degenerării şi prăbuşirii naţiei româneşti!

Cauza şi efectul: conducătorii de azi sunt şcolarii de ieri. Dacă, pe când erau şcolari, nimeni nu a căutat să le sădească în inimi dragoste neţărmurită şi spirit de sacrificiu pentru neam şi ţară - şi lipsindu-le, ca urmare, elementul de cea mai mare importanţă tuturor făuririlor: elanul - sunt explicabile cele ce în vremea noastră se petrec. Ei, aceşti conducători, sunt produsul educaţiei în care individul a făcut şcoala egoismului şi a materialismului sfărâmător de neamuri."

GH. ISTRATE

PENTRU CE FRĂŢIE DE CRUCE?

Denumirea de "Frăţie de Cruce" nu a fost luată la voia întâmplării, ci cu o adâncă şi dreaptă judecată.

Această noţiune o întâlnim în Biserica Ortodoxă, unde copiii botezaţi în aceeaşi apă se numesc toată viaţa lor "fraţi de cruce". Şi ei îşi zic, chiar, "frate".

Dar această înfrăţire o întâlnim în istoria şi legendele strămoşilor noştri, cu înţelesuri mai adânci şi cu sens mai apropiat de şcoala noastră legionară.

Doi sau mai mulţi români, ale căror inimi băteau la fel, se legau fraţi între ei şi, spre deosebire de fraţii de sânge, inimile lor legându-se pentru scopuri înălţătoare, întru realizarea cărora invocau puterea sacrificiului - şi cum crucea este simbolul sacrificiului - ei se numeau "fraţi de cruce". Aşa au fost haiducii vremurilor noastre de restrişte, a căror luptă era pornită împotriva fărădelegilor din ţară, şi care se legau între ei să lupte până la ultima picătură de sânge, încrustându-şi, în semn de ţinere a legământului de "frate de cruce", semnul crucii în carne.

Astăzi, la temelia noii şcoli de viaţă eroică, stă puterea sacrificiului şi a frăţietăţii, a comuniunii de gânduri frumoase şi mari. Inimi fragede, care bat la fel, se leagă în frăţie, se încheagă şi formează un singur tot, un singur mănunchi: "Frăţia de Cruce".

SCURTĂ LĂMURIRE

Un tânăr, din orice categorie socială, pentru ca să poată deveni soldat, bun luptător, şi să se numească legionar, va trebui să străbată, în drumul pregătirii sale, trei etape:

" a "fazei de încercare",

" a "Mănunchiului de Prieteni" şi

" a "Frăţiei de Cruce".

Fiecare din aceste trei etape îşi are rostul său. Îl vom vedea Ia vreme. (...)

Acei care vor fi reuşit să se strecoare în etapele superioare numai aşa, ca să ajungă mai repede, fără să fi fost pregătiţi pentru acestea, să ştie: n-au câştigat în felul acesta nimic: nici Legiunea, dar nici ei. Căci, nefiind îndestul de pregătiţi, nu vor putea corespunde cerinţelor legionare ale etapei respective. Şi atunci, ori îi elimină Legiunea, ori se autoelimină (aşa s-a întâmplat cu unii care ajunseseră chiar comandanţi legionari). Nu, mai bine să rămână la etapa căreia corespund în toată puterea cuvântului. (...)

RECRUTAREA MEMBRILOR

Cine recrutează? Numai acei care sunt "numiţi", special, cu această funcţiune?

Nu; orice legionar, frate de Cruce, sau membru din mănunchi.

Însă cu o singură condiţiune: să se conformeze prescripţiunilor legionare în materie de recrutări. Prin urmare, oricine găseşte un tânăr care îşi manifestă dorinţa de a intra în Mişcarea Legionară, îl va pune în legătură cu acel care are funcţiunea specială de recrutare a elementelor pentru Frăţiile de Cruce. (...)

Presupunem că suntem la început. lonescu este numit şeful grupului 25 F.D.C. Dar, el nu are unităţile de-a gata, ca la armată. Trebuie să şi le creeze (sau trebuie să şi le mărească, dacă sunt), dovedindu-şi în felul acesta calitatea de şef de grup - adică, dacă are acea "putere lăuntrică de atracţie", cum o numeşte Căpitanul, pentru un grup, pentru organizarea şi conducerea elementelor de la şcolile dintr-un grup.

Contrar, poate să fie numai ajutor de şef de grup (dacă organizează numai câteva şcoli din grup), numai şef de şcoală (dacă poate să organizeze numai o şcoală), sau nu poate fi decât membru într-un cuib, sub comanda altuia, dacă nu are calitatea de organizator şi de comandant.

Presupunem, prin urmare, că trebuie să pornească organizarea de la început.

Cum procedează?

Lucrează pe rând, sau poate, chiar în acelaşi timp, cu fiecare şcoală în parte.

Iată-l, prin urmare, în situaţia de a începe lucrul la o şcoală. Ce face şeful de grup (sau acel pus de către şeful de grup ca să lucreze la şcoala respectivă)? (...)

Din 100, alege 50; din 50, alege 25; din 25, alege 10; din 10, alege 5; din 5, alege 2; şi din doi, pe cel mai bun.

Se opreşte la acel pe care, după toate informaţiunile, l-a crezut cel mai bun. Îşi păstrează însă pentru mai târziu ordinea în care a făcut selecţionarea. Cu cel găsit mai bun va căuta, deocamdată, să ia legături.

Dacă nu va merge cu acesta, prin urmare, dacă situaţia reală va fi alta decât aceea scriptică, va căuta să întâlnească pe al doilea, în ordinea selecţionării. (...)

Din toate aceste discuţii, să înţeleagă - până la cele din urmă - respectivul, că, dacă s-a făcut oarecare insistenţă (nu insistenţă în a-l chema la noi, acest cuvânt de "vino" trebuie să fie chiar evitat, ci insistenţă în a-l lămuri), aceasta s-a făcut numai pentru el, pentru bucuria Iui de mai târziu. Căci, dacă va găsi în el atracţie sufletească pentru Mişcarea Legionară, va intra şi mai târziu. Dar atunci, îi va veni mai greu să se pregătească. Şi-i va părea rău când va vedea atunci pe foştii lui colegi pregătiţi, legionari. Acesta este adevărul, pe de-o parte. (...) Iar pe de altă parte, adevăr este, ca noi să întărim Mişcarea Legionară, bătând Ia porţile sufleteşti ale tuturor fiilor de Români.

Lupta se dă nu numai pentru noi, legionarii care, poate, material, ne vom bucura mai puţin ca oricine, în ziua victoriei, fiind în orice moment, şi acum şi atunci, dăruiţi jertfei, ci lupta se dă pentru biruinţa întregului neam românesc. Acesta este adevărul şl aşa va trebui să-l înţeleagă şi cel care intră, şi cel care nu intră în rândurile noastre.

Şi au fost de aceştia care să spună: "La liceul cutare e o mentalitate specială, sunt cei mai răi, o adunătură" ... şi multe din acestea.

Acestora li se răspunde: Răscoliţi încontinuu pământul, persistaţi. Nu arareori, sclipiri de aur au fost descoperite printre bulgării de noroi. Sau vă temeţi de greu? Dacă nu, aţi încercat zece căi; mai încercaţi două, încă două, încă două, şi până la urmă e imposibil să nu fi descoperit pe acela pe care-l căutaţi.

Negreşit că nu va fi, poate, ca D-ta, dar care îţi este misiunea? Să-l pregăteşti.

De acum, începe adevărata cunoaştere pe-teren. Până acum, ne-am cunoscut numai din citit şl din povestit.

De acum, la încercare.

Şi ce anume vrem să cunoaştem noi de la dânsul din primul moment?

***

ETAPA I

FAZA DE ÎNCERCARE

Punctul a: SINCERITATEA

(...) Contra tuturor acestor păcate din el va trebui să pornească, de acum şi până va deveni frate de Cruce, război.

(...) Izbăvirea de păcate va reuşi să se facă numai în măsura sincerei recunoaşteri prin autoverificare.

Punctul b. PUTEREA DE IUBIRE

Din manifestările Iul zilnice, faţă de părinţi, faţă de fraţi, faţă de profesori, faţă de Dumnezeu, faţă de ţară şi faţă de tot ce este frumos şi nobil, se va putea constata câtă doză de iubire sălăşluieşte în adâncul inimii Iui. Cel dintâi lucru bun pe care va trebui să-l înveţe, încadrându-se în Mişcarea Legionară, va fi să ştie să iubească. Numai din dragoste luptă, se jertfeşte legionarul. Dacă nu are această dragoste, nu va putea niciodată să devină legionar. (...)

Când îţi auzi numele tău de familie, lonescu, nume care faţă de naţie este ca numele de botez faţă de familie, tresari. Trăieşte în tine, în conştientul şi subconştientul tău. Dacă l-ai auzi pe cineva insultându-l, ai fi la stare să faci orice întru apărarea onoarei numelui tău. Te simţi mândru de numele tău.

Dar când auzi numele de Român, numele naţiei, numele familiei celei mari?

Punctul c: ARE VOINŢĂ?

(...) Se va face şcoală cu el:

.- asupra voinţei de a învăţa, să fie printre cei dintâi la şcoală;

- asupra voinţei de a deveni punctual. (...)

- asupra voinţei de a tăcea. (...)

- asupra voinţei de a fi ordonat.

Într-un cuvânt, se va face şcoala voinţei prin lupta lepădării de toate păcatele. Nu poate, nu are voinţă. Şi dacă nu învinge păcatele din el, mai poate deveni vreodată legionar?

Punctul d: CAPACITATEA DE JERTFĂ ŞI SPIRITUL DE CORECTITUDINE

Ca metodă de educaţie a puterii de jertfă, se începe, încă din această "fază de încercare", cu cel mai mic dintre sacrificii: 1/40 R.

Aceasta însemnează că 1/40 din raţia (R) cuvenită lui zilnic pentru masă, casă, distracţii, să o pună de-o parte şi, când se va strânge mai mult, să o trimită Legiunii. (...)

O problemă grea: se fură. Se fură de la ultimul consilier comunal, din cine ştie ce fund de ţară, şi până la ministru. Fură toţi, de unde. Ie pică, în stilul lor, dar fură. De 20 de ani străinătatea nu ne cunoaşte decât aşa. În statul legionar nu se va mai fura. Mai întâi, pentru că toţi conducătorii şi mânuitorii banului public de atunci îşi vor fi făcut educaţia corectitudinii, şi, în al doilea rând, pentru că deasupra capului lor va atârna sabia.

Într-o oarecare măsură, sistemul 1/40 R are şi acest rost al unei severe educaţii a simţului corectitudinii în materie de bani străini. Se deprinde să umble cu bani străini. (...) Tânărul ce se pregăteşte pentru viaţa legionară depunând şi azi, şi mâine, şi poimâine, cotitate cu cotitate, ban cu ban în "caseta Legiunii", aceşti bani, de la primul 1/40 R, depuşi la buzunarul Iui şi înregistraţi în carneţel, nu mai sunt ai Iui. Sunt ai Legiunii. (...)

Se dezvoltă spiritul de ordine, având grijă zilnic să-şi însemneze cotitatea în carnet. (...)

Afară de acest substrat de pură educaţie legionară 1/40 R mai constituie şi o cât de micuţă contribuţie materială pentru Legiune. Se simte şi el mulţumit că, din puţinul său adunat, zi cu zi, s-a învrednicit să cumpere o pâine pentru legionarii din luptă. (...)

Jertfa zilnică de 1/40 nu se face numai din raţie (R), ci şi din timp (T). (...) Aceste minute sunt închinate Legiunii. (...) În aceste minute stă şi se gândeşte, îşi face educaţia gândirii ordonate. Gândeşte la o anumită chestiune în legătură cu Legiunea. Gândeşte la ceea ce-ar putea să facă a doua zi, folositor pentru Legiune. Ce păcat mai are de îndreptat. Se învaţă să judece, ducând o chestiune până la capăt. Judecă chestiunea pe deplin, ca şi când ar avea de scris - despre aceasta - la o teză. Gândindu-se ordonat şi continuu, îşi dezvoltă spiritul de iniţiativă. (...)

Punctul e: ASCULTAREA

Vrea să fie disciplinat? Ascultă de cel care-l pregăteşte? (...)

Punctul f: PUTEREA DE ÎMPRIETENIRE

Cel care nu poate să corespundă şi punctului f, prin urmare acel care nu va găsi pe mai departe un nou element cu care să se împrietenească şi să-l pregătească, acela nu va putea păşi în a doua etapă, aceea a Mănunchiului de Prieteni.

Deşi aparent este bun, luat în parte ca individ, corect, muncitor, credincios, om de jertfă, dar dacă nu are şi această calitate, a coeziunii sufleteşti, nu poate să intre in mănunchi, unde toţi vor trebuie să fie întâi şi întâi adevăraţi prieteni.

Nimeni nu a intrat în mănunchi din ordin, a intrat din buna Iui dragoste. Prin urmare, numai când el a vrut.

Intrând, el şi-a manifestat voinţa de a lucra după toate legile noastre. Până la manifestarea acestei voinţe ferme, au existat între el şi Mişcare legături benevole, de cunoaştere, şi prin care s-a putut. După cunoaştere, şi după manifestarea voinţei de a se încadra, încep legături oficiale, ordonate, după ierarhie legionară. De acum încolo contează propriu-zis.

Dar nu oricine va putea absolvi această şcoală; căci, firesc este că, după cum constituţiile fizice cu anumite debilităţi nu pot ieşi din această stare, oricâte medicamente şi îngrijiri li s-ar da, de asemenea, indivizii cu anumite debilităţi sufleteşti nu se pot vindeca, oricâtă şcoală s-ar face cu ei.

ETAPA A II-A

MĂNUNCHIUL DE PRIETENI

PREGĂTIRI PENTRU ÎNFIINŢAREA MĂNUNCHIULUI

(...) Şi este bine ca în faza de încercare să i se facă educaţia fiecăruia ca să nu întrebe niciodată: "Dar, cine mai este?"

Să nu se intereseze de ceea ce fac alţii, ci să-l intereseze ceea ce trebuie să facă el, întru a corespunde pe deplin cerinţelor sufletului său.

Căci nu de cele ce face lumea din jurul său va trebui să asculte, ci numai şi numai de cele către care sufletul său simte atracţie. (...)

Până Ia sfârşitul perioadei lui, de educaţie în mănunchi, până la vestirea bucuriei lui, celei mai mari de până atunci, de a fi fost găsit vrednic să depună legământ de "Frate de Cruce", până In această zi, fiecare membru din mănunchi va fi trebuit să găsească două noi elemente, pe care - după sistemul recrutării - să le fi condus până la a treia spiţă. Aceasta este una din funcţiunile pe care trebuie să le îndeplinească fiecare membru. De buna îndeplinire a acestei funcţiuni depinde însăşi existenţa lui ca membru în mănunchi. Mănunchiul trăieşte prin membrii săi. Dacă membrii nu mai lucrează, mănunchiul moare, moare prin însuşi faptul morţii organelor din care se compune. Căci organul care nu mai lucrează este un organ mort; ca uscăturile dintr-un copac. Vrei să aperi copacul de la moarte, îi tai uscăturile, pentru ca în locul lor să crească alte mlădiţe verzi.

Cealaltă funcţiune, a educaţiei, se îndeplineşte de fiecare membru, în chip mecanic, prin însuşi faptul desăvârşirii celei dintâi, recrutarea.

Acţionând, fiecare membru din mănunchi îşi face deopotrivă, şi educaţia Iui, şi a celor pe care îi recrutează. Fiecare se străduieşte ca mai întâi să-şi însuşească el ceea ce pretinde de la elementele pe care le recrutează.

ETAPA A III-A

CONSTITUIREA "FRĂŢIEI DE CRUCE"

Comandamentul nu dă dispoziţiuni decât unităţilor care îşi dovedesc existenţa reală. Ori aceasta nu se poate dovedi stând izolate, ci luând legătura, raportând, arătând cine sunt. (...)

Şeful mănunchiului trebuie să priceapă rostul legăturii aşa: cu foarte multă grijă, încă de la înfiinţarea mănunchiului, el trebuie ca să-şi încadreze unitatea. Să nu şi-o ţină izolată. Oricât de bine i s-ar părea că lucrează, aşa izolată, nu contează pentru Mişcare, este inexistentă.

Întreaga Mişcare Legionară este o singură mare unitate. Toţi trebuie să se încadreze acestei mari unităţi. Se încadrează pe categorii, după ordin. Ordinul, pentru cei mai tineri, este să se încadreze prin Frăţiile de Cruce. (...)

Cine crede ii poate să lucreze izolat, acela însemnează că îşi are planul lui de acţiune, indiferent de planul general. Ori, când sunt mai multe planuri, ştim ce se poate întâmpla. În orice caz, unitate nu mai este, şi, unde nu este unitate, nu mai este nici victorie. Şi cine este contra victoriei ?

FRĂŢIA DE CRUCE, PIATRĂ DE TEMELIE

Întreaga poveste a neamului nostru românesc ne îmbie şi înalţă sufletele cu scânteierea haiduceştilor legăminte de frate de Cruce. Ceva nemaipomenit în istoria vreunui alt neam. Legăminte de legendă, şi totuşi trăite. Aşa a trăit neamul nostru în veacuri, cu scăpăraturi de legendă. Aievea legende vor fi peste veacurile viitoare legămintele legionare pe care noi astăzi le trăim. Şi se vor hrăni veacurile viitoare cu prisosinţă din "Legenda Căpitanului", "Legenda Nicadorilor", "Legenda lui Moţa - Marin", şi câte altele, precum ne hrănim şi noi astăzi cu legendele haiducilor.

Aşa se făureşte istoria, şi noi istorie facem. Să fim adânc înţelegători, conştienţi despre acest lucru. (...)

Toţi pentru unul şi unul pentru toţi, întru botezul credinţei legionare.

Principiul acesta să fie: fiecărui frate de Cruce i se dă o misiune precisă, o funcţiune, prin care este pus la încercare. Felul cum s-a pregătit şi a corespuns acestei funcţiuni îi va servi de certificat şi dincolo de Frăţie, în viaţa legionară. De aceea, oricare ar fi funcţiunea sa în Frăţia de Cruce, să o trăiască, şi, concentrându-şi toată puterea de muncă, toată dragostea sa, să tindă continuu spre maximum de randament. Tot timpul, căci în şedinţele Frăţiei, vom vedea că trebuie să raporteze. (...)

Ca linie generală, în şedinţele Frăţiei de Cruce se va căuta să se imprime spiritul legionar, continuându-se, după metodele stabilite, cu educaţia spiritului de jertfă, corectitudine, ordine, punctualitate; apoi cu educaţia spiritului de vitejie, de credinţă, de muncă.

Se va începe şi educaţia spiritului de întreprindere.

Şi se va căuta să se prindă şi să se însuşească tot ce este virtute legionară. (...)

Practică, nu teorie seacă, aceasta este şcoala legionară. (...)

Toată pedagogia legionară este pedagogia bunului simţ. Aşa a creat-o Căpitanul. Aşa ne-a pregătit pe noi.

Metoda educativă: a încercărilor. Nu percepere simplă, abstractă, ci aplicare practică. Vrei ca legionarul să fie aşa, ferit de cutare păcat, sau stăpânit de cutare virtute, găseşte o metodă practică pentru aceasta.

Du-l în tabăra de muncă şi acolo, trăind viaţa de tabără, cu sesizarea fiecărui moment educativ, cu conştiinţa necesităţii acestora pentru pregătirea lui, se pregăteşte. Vrei să nu fie plecat înaintea greutăţilor vremii, să nu cedeze lor, să le înfrunte, pune-l să care piatră şi să se străduiască să ridice din ce în ce mai mult; să nu o lase jos, până ce nu ajunge cu ea la punctul fixat. (...) Da, greutatea este prea mare pentru o aşa forţă; dar sufletul lui îl ajută, îi spune: "Nu te lăsa, căci dacă astăzi cedezi la o aşa greutate, ce vei face mâine în faţa marilor primejdii? Te vei putea tu chema legionar?" Şi deodată forţa lui creşte, creşte... Acesta este secretul legionar de pregătire. Dar nu poate fi imitat de nimeni, întrucât este legat de idealul legionar. (...)

În marea grijă a sa ca noi, legionarii, să nu fim niciodată dezorientaţi în faţa problemelor care ni se vor pune, şi pentru ca să ştim a ne comporta întotdeauna în spirit legionar, Căpitanul ne-a destăinuit, într-una din şedinţe, felul cum trebuie să judecăm fiecare situaţie în parte, pentru ca, făcând într-un fel sau altul, să păstrăm linia legionară. Şi Căpitanul ne-a spus că toate situaţiile trebuiesc judecate prin două prisme: a Neamului şi a Bisericii Creştine. Din împreunarea acestora s-a născut spiritul legionar. (...)

Pentru desăvârşirea legionară trebuie să treacă ani. Însuşirea spiritului legionar nu se face prin "citit" sau "auzit", ci numai prin trăire. Ori, ca să trăieşti şi să-ţi însuşeşti fiecare punct educativ, se cere timp. Numai educaţia făcută Ia timp, "cu linguriţa" este temeinică. (...)

Legionarul, pe care-l pregăteşte Frăţia de Cruce, trebuie să fie un soldat. Un soldat este un om complet, valid. Valid din amândouă punctele de vedere: sufletesc şt fizic.

Educaţia fratelui de Cruce este o educaţie completă. O educaţie spirituală, idealistă. Căci numai o educaţie spirituală este o educaţie completă. (...)

PUNCTE PE MARGINE DE GÂNDIRE ŞI VIAŢĂ LEGIONARĂ

DESPRE ŞEF

”Şeful stă întotdeauna în fruntea unităţii. În toate ocaziile.

Este un bun comandant, îşi cunoaşte oamenii, şi pe fiecare îl întrebuinţează la ceea ce este bun.

Este cel dintâi frate şi camarad, îşi iubeşte oamenii, îi înţelege, îi ajută, pentru ca să fie iubit, înţeles şi ajutat. Numai aşa se păstrează armonia, unitatea. EI, şeful, trăieşte prin unitate şi unitatea prin el. Se străduieşte să fie cât mai desăvârşit în toate, pentru ca, într-adevăr, să şi fie cel mai destoinic. Să-l aibă toţi de exemplu. Printr-o înţelegere lăuntrică, după cum fiecare om din unitate nu se lasă mai prejos decât ceilalţi, din râvnă legionară şi conştient de funcţiunea Iui, de asemeni şeful, stăpânit de aceeaşi râvnă şi conştiinţă legionară, nu se lasă mai prejos decât ei toţi; se aruncă unde primejdia este mai mare. Aşa, prin această reciprocitate de întrecere legionară, unitatea trăieşte prin şef şi şeful prin unitate.

Păstrează însă măsura la toate. După cum se fereşte de a nu apărea în faţa unităţii ca un încrezut, arogant, sfidător, ca un "tambur", tot aşa păstrează şi măsura apropierii, pentru ca să nu cadă în extrema cealaltă. Bunul său simţ îi spune cât.

MIŞCAREA LEGIONARĂ E BAZATĂ PE IUBIRE

Aşa s-a pornit Mişcarea, din marea dragoste pentru neam. Nu este pornită din ură contra nimănui. Toate răfuielile care au loc nu sunt pornite din ură contra nimănui, ci din dragostea nesfârşită faţă de neam.

Ura noastră, spunea Căpitanul odată, s-ar putea asemăna cu ura mamelor care-şi apără puii la gura vizuinii. Din dragostea pentru puii săi, orice mamă devine crudă.

Dragostea legionară este atât de mare, încât din această dragoste legionarii sunt în stare să facă orice. Să devină răzbunători. Reacţionari. (...)

Răzbunarea legionară este angelică. Este reacţiunea Binelui contra Răului. Este reacţiunea Arhanghelului împotriva Satanei.

Este reacţiunea de soldat în război.

CÂNTECUL LEGIONAR

Mişcarea Legionară s-a născut cântând. "Singura posibilitate de manifestare a stării noastre lăuntrice era cântecul", spune Căpitanul în Carte. Iar mai departe: "Pentru a putea să cânţi îţi trebuie o anumită stare sufletească. O armonie în sufletul tău. Cel ce merge să fure pe cineva, acela nu poate cânta. Nici cel ce merge să facă o nedreptate. Nici cel al cărui suflet e ros de patimi şl de vrăjmăşie faţă de camaradul său, şi nici acela al cărui suflet e sterp de credinţă..."

Şi cântecul, ca orice act legionar, trebuie trăit când se cântă. Cânţi cu tot sufletul, cu toată fiinţa ta. Prin cântec ne mărturisim. (...)

Cântecul este un bun prilej de cunoaştere a stărilor sufleteşti.

"De nu veţi putea cânta, spune Căpitanul, să ştiţi că este o boală care vă roade în adâncul fiinţei voastre sufleteşti, sau că vremea v-a turnat păcate peste sufletul curat, iar dacă nu le veţi putea vindeca, să vă daţi de-o parte şi să lăsaţi locul vostru celor ce vor putea cânta".

Fraţii de Cruce ştiu să cânte cu toţii, căci sufletul lor este curat şi curgător ca lacrima munţilor. Cei care nu s-au putut vindeca de păcate, nici n-au intrat în Frăţia de Cruce. (...)

TĂCERE, GÂNDIRE, INIŢIATIVĂ, CREAŢIE

”Pentru ca să creezi, însă, trebuie să gândeşti.

Ca să iei o iniţiativă, să faci ceva nou care să folosească Legiunii, ţării şi poate chiar omenirii întregi, trebuie să gândeşti. Să gândeşti mult, mult de tot. Iar ca să gândeşti, trebuie să taci. Nu poţi gândi când vorbeşti. Dacă taci, chiar fără să vrei, gândeşti. Gândind se iau toate iniţiativele. Şi "iniţiativa este cea mal frumoasă floare pe care o poartă legionarul la butonieră".

BĂTĂLII

(...) Şeful şi ştie să răspundă, când va fi întrebat Unii şi-au propus mărirea numărului de membri. O lună de zile (sau cât cred ei) au ca obiectiv aceasta. Alţii şi-au propus .bătălia cărţii. Un anumit timp se concentrează la aceasta. Alţii, strângerea unui fond. Alţii, facerea unei lucrări, etc.

MUNCĂ, VITEJIE, HOTĂRÂRE, AVÂNT

(...) Când ornai este posomorât, nici munca n-are spor. Şi pentru ca să nu fii posomorât, trebuie să ai un ideal pentru care trăieşti şi munceşti. Legat de acest ideal, din dragostea pentru acest ideal, munceşti. Muncind cu elan, izbuteşti să faci lucruri pe care nici nu le visai. Idealul te face să fii hotărât. Hotărât la toate: şi la muncă, şi la luptă. Când eşti hotărât, învingi. Eşecul nu este decât pentru cei şovăielnici, slabi. Cei tari biruie. Biruie prin hotărârea lor. Când ţi-a intrat în cap să faci ceva, ori fă cu toată Inima, plin de avânt, ori nu mai porni să faci. Hotărât "Da" ori "nu". Şi dacă ai pornit cumva chiar cu stângul, dă-i înainte, apăsat, curajos. Biruinţele de orice natură sunt în funcţie de curajul cu care te-ai apucat să faci ceva.

PRIMEJDIA, DISCIPLINA LEGIONARĂ

(...) O luptă este toată viaţa. Şi cine concepe luptă fără primejdii? Aceasta este viaţa reală. Liniştea este numai de moment şi aparentă. Scurte popasuri din drumul luptei.

Acei care-şi imaginează viaţa ca un curs de apă liniştită, se înşeală, iar Ia primul hop, la prima cascadă, se rostogolesc şi se îneacă. Imaginându-şi cursul liniştit, nu s-au aşteptat la smucitura cascadei. Nu s-au pregătit pentru a face saltul, şi au căzut. Odată căzuţi, cine-ştie dacă se mai pot scula.

Noi suntem feriţi de şocul surprizei pentru că aşteptăm hopul. ÎI aşteptăm să sosească din moment în moment. Şi când vine, îl trecem uşor. Ne aşteptam să fie mai mare... (...)

Cine a intrat în Mişcarea Legionară să ştie dintru început că va trăi viaţă reală, plină de primejdii, nenumărate primejdii.

Cu cât viaţa va curge mai energic, ca un şuvoi de munte, cu atât stâncile vor ieşi mai nenumărate în cale. Şi cu cât viaţa va curge mai energic, va rupe toate colţurile de stâncă.

De sus, de pe culmile cele mai înalte, Mişcarea Legionară priveşte la pigmeii care au vrut s-o înfrunte (...)

Primejdiile, de orice natură ar fi ele, trebuiesc înfruntate. Chiar dacă, aparent, ai căzut. Până la ultima suflare mergi mai departe. Căci Dumnezeu de aceea ne-a dat viaţa, ca s-o trăim cu toate greutăţile ei. Greutăţile sunt lăsate de Dumnezeu ca să ne încerce. Să ne purifice sufletele. Viaţa este cel mai real purgatoriu. (...)

Aceasta este cea mal bună ocazie de a-l cunoaşte. Acum, Ia furtună, cine rămâne; căci în vreme de soare toată lumea se declară capabilă. (...)

RUGĂCIUNEA

”Fundamentul educaţiei legionare este dragostea. Din dragoste legionară ne-am dăruit luptei. Luptă înseamnă: jertfă şi biruinţă. Numai cine ştie să jertfească, luptă; şi cine luptă, biruie. (...)

"Secretul victoriei noastre, spunea Căpitanul, cu ocazia plecării legionarilor în Spania, stă în gestul acestor 7 camarazi. Adică: la fel cu ei, cu toţii gata de moarte, înfruntând uneltirile nenumăraţilor mişei. Cu ce vor să ne învingă aceştia? Cu ce? Când noi, până la cel din urmă legionar, stăm gata de moarte?" (...) "Biruinţele nu depind de pregătirea materială, de forţele materiale ale beligeranţilor, ci de puterea lor de a-şi asigura concursul puterilor spirituale", ne spune Căpitanul.

Deasupra tuturor puterilor spirituale stă Dumnezeu. Şi pentru ca Dumnezeu să ne ajute, trebuie să ne purtăm după învăţătura Lui, şi să ne I rugăm. (...)

"Dreptatea şi moralitatea acţiunii tale este prima condiţie pentru asigurarea concursului forţelor spirituale", ne spune Căpitanul în Cărticică. Iar învăţătura Iui Hristos străpunge ca o linie de foc toată viaţa şi acţiunea Căpitanului. Aşa ne străduim şi noi să creştem.

A doua condiţie pe care ne-o spune mai departe Căpitanul este apelul, rugăciunea.

GREŞEALA ŞI REPARAREA EI, PEDEAPSA LEGIONARĂ

Până la desăvârşirea legionară fiecare este predispus greşelii.

Păcat este însă atunci când nu se recunoaşte greşeala făcută şi când nu se repară.

Păcat este, de asemenea, când se repetă.

"Pedeapsă înseamnă în concepţia noastră obligaţia pe care o are omul de onoare de a repara greşeala sa. Odată aceasta ispăşită, omul este liber de povara ei, ca şi când nu s-ar fi întâmplat nimic", spune Căpitanul la carte. (...)

"Legionarul va trebui să spună: <<Am greşit, dar am plătit. Nu sunt dator ca nimic.>> În al doilea rând voiesc să iasă din mintea legionarilor că a-şi plăti prin pedeapsă un rău pe care l-au făcut, este ceva ruşinos. Nu. Este ceva sfânt, pentru că restabileşte o dreptate pe care tu ai rupt-o, un echilibru pe care l-ai desfiinţat.

Nu e nimeni pierdut când primeşte o pedeapsă; suntem ca toţii pierduţi atunci când închidem ochii la greşelile legionarilor, pentru că ne sfărâmăm linia de viaţă legionară, legile noastre, în virtutea cărora trăim ca legionari în lume."

CÂND SE DEZLĂNŢUIE FURTUNA

Aceasta este cea mal bună ocazie de a-l cunoaşte. Acum, Ia furtuni, cine rămâne, căci în vremi de soare, toată lumea se declară capabilă.

MINORITARII.

MÂNDRIA NAŢIONALĂ

La o şcoală se poate întâmpla să fie şi minoritari. Care atitudinea fraţilor de Cruce faţă de ei?

Sunt unii dintre colegii minoritari (nemţi, ruşi, italieni, etc.) care doresc să intre în organizaţia Frăţiilor de Cruce.

Nu se poate.

Ştim că ei sunt, poate, sinceri. Vor să intre şi să lupte alături de noi împotriva unui duşman care este comun cu duşmanul neamului lor. Dar Frăţiile de Cruce nu sunt unităţi de Iuptă, momentan. Sunt unităţi de educaţie. De educaţie românească.

În sufletul fratelui de Cruce renasc şi se dezvoltă virtuţile strămoşilor noştri. Sufletul unui frate de Cruce tresare când îi vorbeşti despre virtuţile neamului nostru. La fel este sufletul oricărui tânăr conştient de neamul său. Fiecare se mândreşte cu istoria neamului său. Şi noi, românii, ne mândrim cu istoria noastră, cu faptele strămoşilor noştri. Şi tot din această mândrie ne credem în stare să suferim consecinţele păcatelor făcute de părinţii noştri - din cauză că n-au înţeles pe deplin această mândrie naţională - şi ne pregătim ca să le spălăm.

Credem în steaua neamului nostru. Fraţii de Cruce cresc în cultul acestei credinţe.

Cine vrea, poate să ne fie prieten (afară de cei indezirabili). Iar mai târziu, în lupta propriu-zisă, dacă va fi război, ne rom întâlni poate pe acelaşi front. (...)

De altfel, minoritarii trebuie să fie înţelegători şi să priceapă că educaţia legionară făcută în Frăţiile de Cruce, în spiritul virtuţilor româneşti, nu poate să aibă aderenţă decât faţă de sufletul românesc. Sunt latenţele numai ale acestui suflet.

CELELALTE ORGANIZAŢII DE ELEVI

a. Organizaţiile oficiale: "Străjerii", premilitarii şi orice alte organizaţii actuale oficiale - apărute ca ciupercile după ploaie - nu au alt scop, decât să creeze diversiuni Mişcării legionare. Iniţiatorii acestor organizaţii şi-au închipuit că tineretul românesc afluează către Mişcarea Legionară numai de dragul uniformelor, cântecelor sau instrucţiei. Şi atunci ei şi-au spus: "Ia staţi, domnilor, să dăm noi, tineretului, aceste lucruri: să-l îmbrăcăm în uniforme, să-l învăţăm să salute roman, să-l învăţăm cântece, să zică <<sănătate>>, să facă marşuri cu muzică la frunte, să facă tabere de muncă şi ... l-am atras de la Garda de Fier.*

S-au înşelat, insă, căci nu formele de manifestare exterioară sunt acele care determină creşterea curentului legionar, ci altceva, pe care oficialitatea de astăzi nu-l are. Este sufletul legionar. Valul de energie spirituală izvorâtă din acest suflet legionar, însăşi misiunea sa istorică mână tinerelul românesc spre Mişcarea Legionară.

Acest conţinut interior, sufletesc, lipseşte oricărui fel da organizaţie tinerească pe care ar urca s-o creeze - artificial - oficialitatea de astăzi.

Situaţia acestor organizaţii oficiale ne-a înfăţişat-o Căpitanul, dând exemplul a două butoaie, identice ca formă exterioară, însă unul plin, iar celălalt gol. Lăsându-le pe amândouă în soare, în ploaie, sub intemperiile vremii, nu după mult, butoiul gol se dogeşte, se distruge, pe câtă vreme butoiul plin rezistă, rezistă sub toate intemperiile ... (...)

b. Organizaţiile neoficiale: Negreşit că vor fi încercând şi partidele politice să-şi creeze organizaţii tinereşti asemănătoare alor noastre. Mai puţin probabil, întrucât toate partidele politice nu lucrează decât pe plan actual; nu se gândesc prea mult la viitor. În orice caz, chiar dacă ar face-o, fraţii de Cruce nu au a se război cu ei. Cine vrea să intre acolo, la capcană, n-are decât. Va deschide el ochii mai târziu. Noi avem gândurile noastre, planul nostru de lucru, şi n-o să ne irosim în luptă stearpă cu ei. De asemeni, nici cu comuniştii. Cel mult putem sta de vorbă cu fiecare din cei care credem că sunt comunişti şi să le explicăm greşeala pe care o fac pornind pe acest drum. Să le spunem frăţeşte, ca de la suflet la suflet, această greşeală de a face jocul duşmanilor. (...)

INSTRUCŢIA FIZICĂ

In ce priveşte instrucţia întrunită, spune Căpitanul la Carte: "Am observat că instrucţia întrunită are o mare influenţă asupra intelectului şi psihicului unui om, punându-i în ordine şi în cadenţă mintea dezordonată şi simţirea anarhică".

Şi cu această grijă de pregătirea lor fizică, fraţii de Cruce vor deveni cei mai voinici, mal viteji, mai de nădejde legionari. Atunci se va spune că educaţia lor a fost completă.

VACANŢELE

În timpul vacanţei, membrii unităţilor F. D. C. vor răspândi pretutindeni credinţa legionară.

Fără să contrazică pe nimeni. Se vor feri să discute pe la răspântii. Şi pentru că aşa este situaţia lor de elevi, dar şi pentru siguranţa reuşitei, vor căuta să discute întotdeauna numai de la suflet la suflet; între patru ochi.

Se vor apropia, în special, de sufletul tineretului: flăcăii de la sate sau muncitorii dela oraşe, pe care-l vor organiza după cum vor fi ordinele, însă cu mare grijă, pentru ca în urma lor să rămână ceva temeinic. Vor începe şi vor continua, aşa după cum s-au pornit la şcoala lor. După normele Îndreptarului F. D. C. Încet, perseverând, şi cu respectarea sistemului de lucru fixat, vor reuşi să încadreze până la urmă atâţia câţi nici nu se aşteptau.

FRATELE DE CRUCE ŞI LEGIONARII

Prin ţelul de grup, Frăţiile de Cruce alimentează, după puterile lor materiale, lupta legionară. Şeful de grup fiind şi sub ordinele şefului de judeţ, vede ce este nevoie şi ce pot face Frăţiile de Cruce.

ABSOLVENŢII FRĂŢIEI DE CRUCE

Toţi absolvenţii Frăţiei de Cruce pot să participe la şedinţele festive ale Frăţiei din care au făcut parte. În măsura posibilităţilor vor ajuta Frăţia de Cruce, pentru ca aceasta să trăiască. (...)

Stagiul făcut şi toate drepturile câştigate li se vor socoti In stagiul de 3 ani cerut pentru ca să poată cineva fi propus la gradul de legionar.

Absolvenţii Frăţiei de Cruce, după 2 - 3 luni de la încadrarea în organizaţia legionară, pot fi propuşi Căpitanului pentru avansare la gradul de legionar. Propunerea o face şeful judeţului, cu condiţia ca respectivii să se fi pus pe treabă.

***

Vi se vor întinde paharele de ademenire: politicianismul, prin miile de mijloace, va voi să vă facă trădători; vor curge cuvintele mieroase şi promisiunile, minciunile, calomniile; vor încerca dezbinarea voastră; vor curge deopotrivă asupra voastră ameninţările şi ura. Veţi fi prigoniţi. Veţi simţi amarul nedreptăţilor.

EU VĂ STRIG: NU VĂ LĂSAŢI!