CRANII DE LEMN - CULEGERE DE ARTICOLE - SELECŢIUNI

COMANDANT AL BUNEI VESTIRI DR. AV. ION MOŢA

FRAGMENTE DE SCRISORI

MOTTO: "Şi să faci, mâi Corneliu, din ţara noastră, o ţară frumoasă ca un soare, puternică şi ascultătoare de Dumnezeu! Trăiască Legiunea!"

(Ion Moţa - fragment din scrisoarea adresată Căpitanului, 22 nov. 1936)

***

"După aceste lucruri personale, iată, deoarece e vorba de despărţire, îţi urez ocrotirea lui Dumnezeu şi biruinţă cât mai apropiată.

Sunt fericit, şi mor bucuros cu această mulţumire, că am avut putinţa de a simţi chemarea ta, de a te înţelege şi de a te servi. Căci tu eşti Căpitanul!"

(fragment din scrisoarea către Căpitan, 22 nov. 1936)

***

"Se trăgea cu mitraliera in obrazul lui Christos! Se clătina ordinea creştină a lumii! Puteam noi să stăm nepăsători? Nu e o mare binefacere sufletească pentru viaţa viitoare, să fi căzut în apărarea lui Christos? Astfel, pe lângă durere, nu se poate să nu simţiţi şi o mare înălţare sufletească. Dumnezeu să vă dea puterea de a purta suferinţa aceasta şi a o birui."

(fragment din scrisoarea către părinţi din 22 nov. 1936)

***

"Trebuie să mai adaug, spre a înlătura orice judecăţi greşite, că eu n-am fost trimis de nimeni în Spania ca să i se facă vreo răspundere pentru asta, eu singur am avut, cel dintâi, gândul şi dorinţa de a lua parte la aceste lupte pentru care am cerut şi am primit aprobarea Şefului nostru, mărginind el această aprobare la numai o lună de zile.

Niciodată n-aş fi primit să fiu înlocuit prin altcineva, căci sufletul meu îmi cerea şi-mi cere împlinirea acestei datorii, care am şi dus-o la împlinire.

Nu e adevărat, ce spuneau unii, că, rămas în ţară, puteam fi mai de folos, şi eu şi soţii care am luat acest drum, luptei de acasă. Biruinţa morală pe care noi o vom câştiga în Spania - cu orice jertfe - va fi mai mare pentru lupta naţională, decât tot ce am mai putea face în restul vieţii noastre, ba şi dincolo de ea... Acesta e adevărul."

(fragment din scrisoarea către părinţi din 1 dec. 1936)

***

LA NAŞTEREA DOMNULUI

(articol trimis de Ion I. Moţa de pe frontul spaniol şi publicat în "Libertatea", în dec. 1936, din care am extras un fragment):

”Fiara roşie va fi biruită, fără îndoială, până la sfârşit. Căci Biserica întemeiată de Domnul Christos nu va putea fi doborâtă "nici de porţile iadului".

Dar, iată că, totuşi, în ţările unde comunismul diavolesc a biruit, Biserica a fost doborâtă. Nu pentru veşnicie, dar totuşi a fost doborâtă pentru veacul de azi, iar în locul ei s-a înstăpânit puterea diavolească a necredinţei, a stricăciunii, cu suferinţele şi moartea sufletească şi trupească a oamenilor de azi.

Noi credem în învierea Bisericii atât în Rusia cât şi în Spania comunistă.

Dar această înviere, cât şi mântuirea ţării noastre de pacostea stăpânirii lui Anticrist, atârnă de vrednicia noastră!

Dumnezeu a spus că Biserica nu va fi doborâtă "nici de porţile iadului", pentru că Dumnezeu a avut încredere în vrednicia oamenilor, în alipirea lor de Dumnezeu. Dacă însă noi nu ne vom trezi şi nu vom porni la împlinirea datoriei noastre, în războiul pe care l-au pornit oştile diavoleşti, atunci prăbuşirea va veni, cum a venit şi aiurea.

Şi cine ştie cale veacuri de ispăşire, în robie şi chin, vor trebui să treacă peste vieţile nenorociţilor noştri urmaşi, până când să vrednicim a ne bucura din nou de stăpânirea Bisericii asupra sufletului oamenilor!

Ceasul de azi e un ceas greu. De împlinirea drepturilor noastre în acest ceas, atârnă faptul că rândurile viitoare de oameni: copiii, nepoţii şi strănepot noştri, să se bucure ori apoi să plângă în ziua naşterii Domnului.

Să nu lăsăm pe urmaşii noştri să piardă binefacerile sufleteşti ale Naşterii Mântuitorului! Să nu le lăsăm o ţară fără Biserici, fără icoane, fără ocrotirea mâinii lui Dumnezeu! Să nu lăsăm copiilor noştri o viaţă în care vor fi pierdut pe Christos!

Iar pentru aceasta, să nu fugim din faţa jertfei pentru apărarea Crucii!

Numai această jertfă poate răscumpăra, pentru urmaşii noştri, pe Iisus Christos, numai prin această jertfă îL vor putea avea pe Christos printre ei în zilele de Crăciun ale anilor viitori, ale veacurilor viitoare.

Căci fără luptă vitează, nici Arhanghelul Mihail n-a putut goli cerul de oştile lui Lucifer, de oştite îngerilor răsculaţi.

Legionarii români care, în aceste zile de Crăciun, luptă pentru Cruce pe pământul spaniol, vă cheamă să-i urmaţi!

AUTOBIOGRAFIE

Astfel, sufletul nostru rămas legat de o altă lume. rătăceşte azi într-o viaţă care nu e a noastră. Faţă de lumea de acum noi ne simţim străini, în ea nu ne găsim un alt rost decât acela de a o curma spre a învia vremurile de demult şi a le spori frumuseţea tăria şi dreapta rânduială românească.

S-ar părea astfel că eu şi camarazii mei suntem un fel de ciudate făpturi cu două vieţi, un fel de strigoi ridicaţi dintr-o lume apusă spre a purta duhul spaimei de azi. Chiar aşa suntem. Suflete dezrădăcinate care, purtându-şi neodihna peste o viaţă dărâmată, nu vor avea pace nici în mormânt până când nu vor ridica din nou ceea ce alţii au pângărit, au risipit şi au pus sub blestem.

Oamenii veacului de astăzi să-şi oprească o clipă huzurul şi nepăsarea şi să asculte ciudatele zgomote care frământă adâncurile neînţelese şi chiuie cu vânturile nopţii. Şi să ştie: se apropie stăpânirea strigoilor, cumplită!

RĂSPUNS UNEI ÎNTÂMPINĂRI

(...) Afirmăm din nou. sufletul acestei naţiuni este pierdut şi doar odată cu mişcarea naţională a început a se mai trezi puţin, ici-colo, din rătăcirea pierzătoare. Prin "pierdut" înţelegem rătăcit pe căile pierzării, nu distrus, căci de-ar fi distrus, n-am mai exista. Din această pierzătoare rătăcire regulă generală care, de asemenea, nu exclude excepţiile, noi admitem că mai există posibilitatea de mântuire, însă printr-un alt sistem decât acela al oricăruia dintre partidele politice de azi.

Am constatat pierzătoarea rătăcire a sufletului atât în viaţa individului, cât şi în a familiei şi a societăţii naţionale. Probe suficiente nu putem da în cadrul unui articol în care ne vom mărgini să afirmăm şi să cităm puţine exemple, sub rezerva de a ne completa ulterior.

Individul de azi are sufletul rătăcit, pierdut, stricat (nu ne contraziceţi prin citări de excepţii). Rătăcit, pierdut, stricat în raport cu cerinţele sufletului tip admis de Dumnezeu la viaţă, cerinţe stabilite în criteriul fundamental al vieţii: doctrina creştină. E deci rătăcit, pierdut şi stricat cel ce nu e adevărat creştin.

Azi, în regulă generală şi mai ales în clasa conducătoare a neamului, spiritul creştin e aproape stins din suflete. E domnia Anticristului în viaţa individului (anumite forme exterioare şi obiceiuri creştine la suprafaţă dar vane în interior, salvează doar oarecari aparenţe şi superstiţii, dar nu mai cuprind nici o urmă de licărire sfântă sau, în cazul cel mai bun, păstrează doar resturi atât de mici de spirit creştin, încât acestea nu mai au efect cumpănitor pentru salvarea sufletului. (...)

Familia de astăzi, afirmăm (dovezi, altădată) că suferă de aceeaşi decadenţă ca şi individul. Unde mai întâlniţi azi moralitatea severă a familiilor bunicilor noştri? Unde mai vezi azi părinţi ca Brutus al romanilor care, pentru interesul patriei trădate, şi-a distrus familia, condamnându-şi singur fiii la moarte?... Dar e aşa departe acest tip sublim, e aşa de departe virtutea mamei romane care, primind vestea că singurul ei fiu a murit în război, a răspuns: "De aceea l-am născut", încât astăzi regretăm dispariţia nu a unor asemenea înălţimi morale; ci dispariţia obişnuitei familii cinstite, regulă generală mai ieri, în care virtutea era un lucru comun, icoana era nelipsită din casă, nici nu se aşeza nimeni la masă înainte ca părintele de familie să spună rugăciunea... Şi, odată cu dispariţia acestora, buruienile patimilor copleşiră şi virtuţile şi tăria acestei celule de bază a organismului social al unei naţiuni, iar efectele se văd şi se vor vedea încă.

Am dori aşa de mult să nu ni se răspundă iarăşi, naiv - dacă nu perfid: "Ei bine, şi de ce mai stă totuşi edificiul naţional în picioare?". Un neam bolnav nu moare ca omul, în 2-3 ani, ci în secole, iar aparenţele de azi - ce aparenţe strălucitoare erau în Rusia anului 1913! - nu garantează, contra logicii, un viitor de sănătate. (...)

HITLERISMUL GERMANILOR DIN ROMÂNIA

(...) Şi atunci se naşte o primă şi cardinală întrebare referitoare la caracterul pe care şi-l poate însuşi un .hitlerism săsesc, şi referitoare, totodată. în relaţiile noastre cu acest hitlerism autohton: Ce atitudine vor lua Saşii - cu sinceritate şi onestă hotărâre - în cazul acestor conflicte de interese româno-germane? Vor fi de partea Germaniei? Aceasta i-ar transforma automat în duşmani ai Patriei noastre comune româneşti şi ar legitima orice reacţiune contra lor, aşezându-i (acolo unde nu sunt azi), în categoria minorităţilor duşmane ale României, a minorităţilor care n-au fost capabile a găsi calea de echilibru care să le permită o viaţă alături de noi, asigurată, iar nu o viaţă contra noastră, inadmisibilă. Iar dacă Saşii s-ar rândui cumva in această categorie a duşmanilor României, va fi inevitabil să ia cunoştinţă că în viitorul Stat românesc legionar îşi vor găsi loc şi hrană toţi minoritarii leali şi care nu constituie un pericol pentru românism, dar acest Stat legionar în nici un caz nu-şi va hrăni inamicii. Adică exact cum face Germania actuală, şi face bine.

Căci se ştie: România, cu toţi kilometrii ei pătraţi, este o ţară românească, iar nu un Stat polinational. Minoritarii n-au aceleaşi drepturi cu Românii decât până la limita primejduirii existenţei Statului şi a poporului românesc. (...)

Dacă s-ar pune vreodată nenorocita alternativă de a alege între interesele Românilor şi ale Saşilor - presupunând că ele n-ar putea fi echilibrate fără păgubirea României - ei bine, vor trebui să triumfe interesele româneşti şi numai ele. Această ţară, în întregimea ei, este a noastră, a Românilor. Numai minoritarii care nu ne ating interesele îşi au asigurată o ospitalitate perpetuă şi o liberă dezvoltare. Căci noi singuri. Românii, am creat acest Stat prin mii de ani de jertfe şi suferinţe, şi noi singuri avem răspunderea în faţa istoriei pentru integrala menţinere a drepturilor lui în viitor.

Ţara românească nu poate fi niciodată o Româno-Ungaro-Germanie, în care fiecare "popor" al ţării şi-ar avea frântura lui de patrie care s-ar putea separa la nevoie, de soarta şi interesele celorlalte frânturi de Stat. Statul naţional românesc unitar, indivizibil în concepţie şi în fapt, România, e ţara Românilor.

Iar minoritarii conlocuitori cu noi nu trebuie să aibă decât o singură grijă: să fie leali şi să nu atingă cu nimic interesele Statului şi ale naţiunii româneşti, pentru a putea trăi în tihnă şi pace alături de noi, beneficiind de ospitalitatea şi probitatea românească totdeauna respectuoasă faţă de drepturile altuia.

De aceea am spus că nu se poate concepe şi nu se poate admite un adevărat "hitlerism" Germanilor de la noi. (...)

Din acest motiv nu poate exista nici un adevărat hitlerist sas în România, adică nici-un soldat desăvârşit şi total supus Fuhrer-ului german atât de simpatic nouă tuturora, atât de stimat şi de apreciat de noi toţi, până la limita intereselor româneşti.

Cu atât mai puţin poate exista o filială a partidului hitlerist în România având ca şef, mai mult sau mai puţin aparent, pe Hitler. (...)