Să vă umpleţi inimile de foc şi de hotărâre în lupta grea si dreaptă, în care v-aţi încleştat şi din care avem cu toţii poruncă de a ieşi: biruitori sau morţi.

O mişcare niciodată nu moare din cauza duşmanilor dinafară. Ea moare din cauza duşmanilor dinlăuntru. Ca orice organism omenesc. Nu moare omul decât unul la un milion din cauza exterioare (călcat de tren, de maşină, împuşcat, înecat). Omul moare din cauza toxinelor interne. Moare intoxicat.

Într-o organizaţie nu intră "cine vrea", ci intră cine trebuie şi rămâne cine e, şi atâta vreme cât e om corect, muncitor, disciplinat, credincios.

Domnia absolută a materiei era răsturnată, pentru a fi înlocuită cu domnia spiritului, a valorilor morale. Nu negam şi nu vom nega existenţa, rostul, şi necesitatea materiei în lume, dar negam şi vom nega de-a pururi dreptul stăpânirii ei absolute. Izbeam, aşa dar, într-o mentalitate în care viţelul de aur era socotit ca centru şi înţeles al vieţii.

Nu ne-am legat împreună cei ce cugetam la fel, ci acei ce simţeam la fel. Nu cei ce aveam acelaşi fel de a gândi, ci acei ce aveam aceeaşi construcţie sufletească. Era un semnal că statuia unei alte zeiţe - Raţiunea - va fi sfărâmată. Pe aceea pe care o ridicase lumea în contra lui Dumnezeu, noi, fără a o arunca şi dispreţui, vom pune-o acolo unde e locul ei, în slujba lui Dumnezeu şi a rosturilor vieţii.

Învăţaţi pe copii voştri să nu întrebuinţeze mişelia nici în contra prietenului şi nici în contra celui mai mare duşman al lor. Căci nu vor învinge, ci vor fi mai mult decât învinşi, vor fi striviţi. Nici în contra mişelului şi a armelor lui mişeleşti să nu întrebuinţeze mişelia, pentru că de vor învinge, nu va fi decât un schimb de persoane. Mişelia va rămâne neschimbată. Mişelia învinsului va fi înlocuită cu mişelia învingătorului. În esenţă, aceeaşi mişelie va stăpâni peste lume. Întunericul mişeliei din lume nu poate fi alungat prin alt întuneric, ci numai prin lumina pe care o aduce sufletul viteazului, plin de caracter şi onoare.

Dacă aş avea un singur glonţ, iar în faţa mea un duşman şi un trădător, glonţul l-aş trimite în trădător.

Ţara aceasta piere din lipsă de oameni, nu din lipsă de programe. Aceasta este părerea noastră. Că deci, nu programe trebuie să creăm, ci oameni, oameni noi. Pentru că aşa cum sunt astăzi, oamenii crescuţi de politicianism şi infectaţi de influenţa iudaică, vor compromite cele mai strălucite programe.

Sfătuiesc pe oricine conduce o mişcare bazată pe sănătate, să refuze orice tentativă de finanţare, dacă voieşte să nu-şi omoare mişcarea. Pentru că o mişcare este astfel constituită încât să producă singură din credinţa şi jertfa membrilor ei, exact atât cât îi trebuie pentru ca să poată trăi şi să se poată dezvolta. Pentru o normală şi sănătoasă dezvoltare, o mişcare nu are drept să consume decât atât cât poate produce ea, şi nu poate produce decât în măsura capacităţii de credinţă şi deci de jertfă a membrilor ei. Nu produce suficient? Nu vă stă deschisă calea finanţării, ci aceea a intensificării credinţei.
E chiar un indiciu: a nu produce suficient este o dovadă a puţinătăţii credinţei. Nu produce nimic? Organizaţia e moartă sau se va prăbuşi în curând. Lipsită de credinţă, ea va fi învinsă de cei ce o au. Un şef care admite finanţarea mişcării sale din afara organizaţiei, este ca şi omul care-şi învaţă organismul să trăiască din medicamente. În măsura în care administrezi unui organism medicamente, în aceeaşi măsură îl condamni să nu mai reacţioneze singur. Şi mai mult, în momentul în care i-ai ridicat medicamentele, moare. E la discreţia farmacistului! Tot astfel o mişcare este la discreţia celor care o finanţează. Aceştia ar putea, la un moment dat să înceteze finanţarea şi mişcarea, neînvăţată a trăi prin sine, moare.

Câteva observaţiuni asupra democraţiei

1. Democraţia sfarmă unitatea neamului românesc, împrăştiindu-l în partide, învrăjbindu-l şi expunându-l dezbinat în faţa blocului unit al puterii iudaice, într-un moment greu al istoriei sale.

2. Democraţia transformă milioanele de evrei în cetăţeni români. Făcându-i egali cu românii. Dându-le aceleaşi drepturi în stat.
Egalitate? Pe ce bază? Noi suntem aici de mii de ani. Cu plugul şi cu arma. Cu munca şi cu sângele nostru. De unde egalitate cu cei ce sunt de abia de 100, de 10 sau de 5 ani, aici? Egalitate? După o veche maximă, egalitate înseamnă a trata inegal lucrurile inegale. Pe ca bază cer evreii tratament egal, drepturi politice egale cu ale românilor?

3. Democraţia este incapabilă de continuitate în efort. Pentru că împărţită în partide care guvernează câte un an, doi sau trei, este incapabilă de a concepe şi realiza un plan de lungă durată. Un partid anulează planurile şi eforturile celuilalt. Ce s-a conceput şi clădit de unul azi, se dărâmă în ziua următoare de altul. Într-o ţară în care este nevoie de construcţie, al cărei moment istoric este însăşi construcţia, acest dezavantaj al democraţiei este o primejdie. Ca într-o gospodărie în care s-ar schimba în fiecare an stăpânii, venind fiecare cu alte planuri, stricând ce au făcut unii şi apucându-se de alte lucruri care şi ele să fie stricate de cei ce vor veni mâine.

4. Democraţia pune în imposibilitate pe omul politic de a-şi face datoria către neam.Omul politic de cea mai mare bunăvoinţă devine în democraţie sclavul partizanilor săi, întrucât ori le satisface poftele personale, ori aceştia îi distrug gruparea. Omul politic trăieşte sub tirania şi permanenta ameninţare a agentului electoral.El e pus în situaţia de a alege: ori desfiinţarea muncii sale de o viaţă, ori satisfacerea partizanilor. Şi atunci omul politic le satisface poftele. Dar nu din buzunarul său, ci din buzunarul ţării. Creează posturi, funcţii, misiuni, comisiuni, sinecure, toate puse în sarcina bugetului ţării, care apasă tot mai mult pe spinarea, din ce în ce mai istovită, a poporului.

5. Democraţia este incapabilă de autoritate. Pentru că îi lipseşte puterea sancţiunii. Un partid nu ia măsuri în contra partizanilor lui, trăind din afaceri scandaloase de milioane, din hoţie şi pradă, de frică să nu-i piardă. Nici împotriva adversarilor, de frica acestora să nu-i demaşte propriile afaceri şi incorectitudini.

6. Democraţia este în slujba marii finanţe. Din cauza sistemului costisitor şi a concurenţei dintre diferite grupări, democraţia cere să fie alimentată cu bani mulţi. Ca o consecinţă firească ajunge sluga marii finanţe internaţionale evreieşti care o subjugă, plătind-o. În modul acesta soarta unui neam este dată pe mâna unei caste de bancheri.

O elită nu poate fi aleasă de mulţime. A încerca alegerea acestei elite, este ca şi cum am avea pretenţia de a determina, prin vot şi majorităţi, poeţii din sânul unei naţii, scriitorii, mecanicii, aviatorii sau atleţii. DEMOCRAŢIA, aşadar, bazată pe PRINCIPIUL ELECŢIUNII, alegându-şi ea elita, săvârşeşte o fundamentală eroare. Deci nu numai că democraţia înlătură elita naţională, dar o înlocuieşte cu ce este mai rău în mijlocul naţiei. DEMOCRAŢIA va alege: pe oameni fără nici un fel de scrupul, deci fără morală. Pe cei care vor plăti mai bine, deci pe cei cu mai multă putere de corupţie. Pe scamatori, şarlatani, demagogi, care vor ieşi mai bine la concursul de scamatorie, şarlatanie, demagogie, din timpul perioadei electorale. Printre ei se vor strecura şi câţiva oameni de treabă, oameni politici chiar, de bună credinţă. Vor fi sclavii celor dintâi.

Deci, în ultimă analiză, problema care se pune astăzi poporului român şi de care depind toate celelalte, este înlocuirea acestei elite cu o elită naţională, având la bază: virtutea, iubirea şi jertfa pentru ţară, dreptatea şi dragostea pentru popor, cinstea, munca, ordinea, disciplina, mijloacele loiale şi onoarea.
Cine să facă această înlocuire? Cine să fixeze noua elită la locul ei? Răspund: oricine în afară de mulţime. Admit oricare alt sistem în afara „democraţiei”, care văd că mă omoară sigur pe mine, poporul român.

Noua elită românească şi orice elită din lume trebuie să aibă la bază principiul SELECŢIUNII sociale. Adică în mod natural se selecţionează din corpul naţiunii, adică din marea masă sănătoasă a ţărănimii şi muncitorimii, permanent legată de pământ şi de ţară, o categorie de oameni cu anumite însuşiri, pe care apoi şi le cultivă. Ea devine elita naţională. Aceasta trebuie să conducă o naţiune.

Cine fixează pe fiecare a locul său, în cadrul elitei, şi cine cântăreşte pe fiecare? Cine constată selecţiunea şi dă consacrare membrilor elitei noi? Răspund: elita precedentă. Aceasta nu alege, nu numeşte, ci consacră pe fiecare la locul pe care s-a ridicat singur prin capacitatea şi valoarea lui morală. Consacrarea o face şeful elitei, consultându-şi elita. Deci o elită naţională trebuie să aibă grijă de a-şi lăsa o elită moştenitoare. O elită înlocuitoare. Dar nu bazată pe principiul eredităţii, ci numai pe principiul selecţiunii sociale aplicat cu cea mai mare stricteţe. Principiul SELECŢIUNII înlătură deopotrivă şi principiul elecţiunii şi principiul eredităţii. Ele nu pot sta împreună. (...) De asemenea, dacă ne servim de selecţiunea socială, nu are ce căuta ereditatea. Aceste două principii nu pot merge împreună decât dacă moştenitorul corespunde legilor SELECŢIUNII.

Dar dacă o naţiune nu are o adevărată elită, prima care s-o poată fixa pe a doua? Răspund printr-o singură frază, care cuprinde un adevăr indiscutabil: în cazul acesta elita se naşte din război cu elita degenerată sau falsă. Tot pe principiul selecţiunii.

Pe ce trebuie să se întemeieze o elită: curăţenia sufletească; capacitatea de muncă şi de creaţie; vitejia; viaţă aspră şi războire permanentă cu greutăţile aşezate în calea neamului; renunţarea voluntară de a acumula averi; credinţa în Dumnezeu; dragostea.

„Drepturile omului” nu sunt mărginite numai de drepturile altui om, ci şi de alte drepturi. Pentru că există trei entităţi distincte:

- Individul;

- Colectivitatea naţională actuală,

- Naţiunea, acea entitate istorică trăind peste veacuri cu rădăcinile înfipte în negura vremii şi cu un viitor infinit.

O nouă mare eroare a democraţiei bazată pe „drepturile omului” este aceea de a nu recunoaşte şi a nu se interesa decât de una din aceste trei entităţi: individul. De aceea asistăm în democraţie la o răsturnare formidabilă.

Dr. avocat CORNELIU ZELEA CODREANU, fondatorul şi şeful Mişcării Legionare