DIALOG IMAGINAR ÎNTRE HRISTOS ŞI EUROPA

”Dacă istoria ultimelor trei veacuri - al XVIII-lea, al XIX-lea si al XX-lea - ar putea fi numită cu un singur nume care să i se potrivească desăvârşit, atunci nu ar fi un alt nume mai bun decât cel de "protocolul judecăţii dintre Europa si Hristos": fiindcă în ultimele trei sute de ani nu s-a întâmplat nimic în Europa care să nu aibă atingere cu Hristos-Dumnezeu.

În judecata aceasta între Hristos si Europa, în realitate, se întâmplau următoarele:

HRISTOS SPUNE EUROPEI CĂ ESTE BOTEZATĂ ÎNTRU NUMELE LUI ŞI CĂ TREBUIE SĂ RĂMÂNĂ CREDINCIOASĂ LUI ŞI EVANGHELIEI LUI.

LA ACEASTA, EUROPA ÎNVINUITĂ RĂSPUNDE: - Toate religiile sunt egale. Ne-au spus-o enciclopediştii francezi. Şi nimeni nu poate fi silit să creadă un lucru sau altul. Europa îngăduie toate religiile ca superstiţii populare, de dragul intereselor sale imperialiste, dar ea însăşi nu urmează nici o religie. Când îşi va împlini scopurile sale politice, atunci îşi va încheia repede socotelile cu aceste credinţe deşarte populare.

HRISTOS ÎNTREABĂ CU DURERE: - Cum puteţi voi, oamenii, să trăiţi numai cu interesele voastre imperialiste, materialiste, adică numai cu pofta animalică pentru hrană trupească? Eu am vrut să vă fac dumnezei şi fii ai lui Dumnezeu, iar voi fugiţi şi urmăriţi să vă faceţi deopotrivă cu animalele de sub jug.

LA ACEASTA, EUROPA RĂSPUNDE: - Eşti depăşit. În locul Evangheliei Tale, noi am descoperit zoologia si biologia. Acum cunoaştem că nu suntem urmaşii Tăi şi ai Tatălui Tău ceresc, ci ai urangutanului şi gorilei, ai maimuţei. Noi acum ne desăvârşim ca să ajungem dumnezei, fiindcă nu recunoaştem alţi dumnezei afară de noi înşine.

HRISTOS GRĂIEŞTE: - Voi sunteţi mai tari de cerbice decât vechii iudei. Eu v-am ridicat din întunericul barbariei la lumina cerească şi voi mergeţi din nou înapoi în întuneric, ca orbul în noroi. Eu Mi-am vărsat sângele pentru voi. Eu v-am arătat dragostea Mea, atunci când toţi Îngerii îşi întorceau capetele, neputând suferi putoarea iadului vostru. Atunci, deci, când eraţi întuneric si împuţiciune, am fost singurul care am stat să vă curăţesc şi să vă luminez. Să nu fiţi, deci, acum, necredincioşi, căci vă veţi întoarce din nou în întunericul acela nesuferit şi în împuţiciune.

EUROPA, ZÂMBIND SUBŢIRE, STRIGĂ: - Fugi de la noi. Nu te recunoaştem. Noi urmăm filosofia elină si civilizaţia romană. Vrem libertate. Noi avem Universităţi. Ştiinţa este steaua noastră călăuzitoare. Emblema noastră este: libertate, fraternitate, egalitate. Raţiunea noastră este dumnezeul dumnezeilor. Tu eşti un asiatic. Noi te tăgăduim. Eşti numai un basm vechi al bunicilor noştri.

HRISTOS, CU LACRIMI ÎN OCHI: - Iată, Eu plec, dar voi veţi vedea. Aţi lăsat calea lui Dumnezeu şi aţi plecat pe calea lui Satan. Binecuvântarea şi fericirea s-au luat de la voi. În mâna Mea se află viaţa voastră şi moartea voastră, fiindcă M-am dat pe Mine Însumi la răstignire pentru voi. Cu toate astea, nu Eu vă voi pedepsi, ci păcatele voastre şi căderea voastră de la Mine, Mântuitorul vostru. Eu am arătat dragostea Părintelui Meu către toţi oamenii şi am vrut să vă mântuiesc pe toţi prin dragoste.

EUROPA: - Care dragoste? Ură sănătoasă si bărbătească împotriva tuturor celor ce nu sunt de acord cu noi, acesta e programul nostru. Dragostea Ta este numai un basm. În locul basmului acestuia, noi am ridicat steagul internaţionalismului, şi progresismului, şi evoluţionismului, şi scientismului, şi culturismului. În aceasta se găseşte mântuirea noastră, iar Tu pleacă de la noi.

În vremurile noastre ACEASTĂ DISCUŢIE ÎN CONTRADICTORIU A LUAT SFÂRŞIT.

HRISTOS A PLECAT DIN EUROPA, precum odinioară din ţinutul Gadarenilor la poftirea acelora (în acea vreme, îndată ce a plecat, a venit război, urgie, spaimă, ruină, distrugere).

Hristos Şi-a luat crucea şi binecuvântarea Sa şi a plecat. A rămas în urmă întuneric şi putoare.

Iar voi hotărâţi-vă acum cu cine vreţi să fiţi: cu întunecata şi puturoasa Europă, sau cu Hristos?"

Dacă aceste cuvinte ar fi fost rostite de către un teolog contemporan, asupra sa s-ar fi năpustit o ceată de sociologi, de psihologi, de filosofi, de observatori politici şi de alţi înţelepţi ai acestei lumi şi l-ar fi pus la zidul infamiei: "Cine este acest duşman al nostru? Cine este acest ticălos, acest fundamentalist, acest nebun? Şi în numele cui îşi permite să judece Europa, această mare patrie, acest continent plin de valori?"

Răspunsul este simplu: cel care a rostit aceste cuvinte nu este nici un ticălos, şi nici un nebun. Este un înţelept. Celor care judecă înţelepciunea după numărul diplomelor, le vom spune că acest înţelept a făcut studii de doctorat la Berna şi la Oxford. Iar celor care ştiu că adevărata înţelepciune este dar de la Dumnezeu, şi nu vine decât printr-o viaţă de nevoinţă, le vom spune că acest teolog este sfânt. Şi încă unul dintre cei mai mari sfinţi pe care Biserica Ortodoxă i-a născut în veacul al XX-lea: Vlădica Nicolae Velimirovici (al cărui nume se află în Sinaxarul de sfinţi al Bisericii Ortodoxe).

CUVINTE CARE LOVESC

Veacul al XVIII-lea a însemnat răzvrătirea împotriva Bisericii şi a clerului pontifului roman.

Veacul al XIX-lea a însemnat răzvrătirea împotriva lui Dumnezeu.

Veacul al XX-lea înseamnă pactul cu diavolul.

Împăratul antihrist întruchipează începutul veacului al XIX-lea. Papa antihrist închipuie mijlocul veacului al XIX-lea. Filosoful european antihrist (ieşit din casa de nebuni) închipuie sfârşitul veacului al XIX-lea. Bonaparte, Pius, Nietzsche. Trei nume blestemate ale treimii bolnavilor celor mai greu bolnavi de boala moştenită a veacurilor trecute.

Sunt oare aceştia biruitorii veacului al XIX-lea?

Nu, aceştia sunt purtătorii bolii grele moştenite de la veacul al XVIII-lea. Bolnavii cel mai greu bolnavi! Cezarul, pontiful şi filosoful... nu în vechea Romă păgână, ci în mijlocul Europei botezate! Aceştia nu sunt biruitorii, ci sunt cei mai biruiţi. Când Bonaparte a batjocorit sfintele odoare ale Kremlinului, când Pius s-a numit pe sine infailibil şi când Nietzsche a făcut public cultul lui faţă de antihrist, atunci soarele s-a întunecat pe cer - şi nu numai un soare, ci o mie de sori de ar fi fost, s-ar fi întunecat toţi de durere şi de ruşine - căci iată o minune pe care nu a mai văzut-o nicicând lumea: un ateu împărat, un ateu pontif şi un ateu filosof. În epoca lui Nero, măcar unul din această treime nu era ateu: filosoful.

VEACUL al XVIII-lea e ”veacul lui Pilat”: el a osândit pe Hristos.

VEACUL al XIX-lea e ”veacul lui Caiafa”: el a răstignit pe Hristos.

VEACUL al XX-lea e ”veacul Sinedriului” alcătuit din Iudele botezate şi cele nebotezate. Acest Sinedriu a vestit că Hristos e mort pe vecie şi că n-a înviat.

Pentru ce, atunci, vă mai miraţi, fraţilor, că asupra omenirii europene au venit biciuiri nemaiauzite, biciuiri până la măduva oaselor, de pe urma revoluţiilor şi a războaielor?

Câmpul de luptă drăcesc, clerul drăcesc şi înţelepciunea drăcească - asta înseamnă cezarul, papa şi filosoful veacului al XIX-lea.

Ţăranul ortodox al Balcanilor înfăţişează ceva cu totul potrivnic acestora: mai întâi vitejia purtătoare de cruce, al doilea - clerul mucenicesc, şi apoi pescăreasca înţelepciune apostolică. Şi despre el e vorba în cuvintele rugăciunii Mântuitorului: ”Mă mărturisesc Ţie, Părinte, Doamne al Cerului şi al pământului, că ai ascuns acestea de cei înţelepţi şi pricepuţi şi le-ai descoperit pruncilor”. (Matei 11, 25).

Ce a descoperit Dumnezeu acestor simpli ţărani?

Le-a descoperit vitejia bărbătească, lumina cerească şi înţelepciunea dumnezeiască - adică ceea ce este cu totul potrivnic faţă de cezarul apusean, de papă şi de filosof.

Unde este astăzi acest ţăran ortodox care are vitejia purtătoare de cruce şi înţelepciunea apostolească? Aproape că nu mai poate fi găsit.

Ce vedem astăzi la ţăranul din Balcani?

Superstiţii sau necredinţă, fugă după desfrâul oraşului, băutură, lăcomie. Ţăranul de astăzi îi oferă preotului un rol decorativ, căutându-l doar la nunti şi botezuri sau înmormântări.

Nu este greu să vedem că, în loc să îşi păstreze credinţa, ţăranul a căutat să îl copieze pe orăşean. Şi l-a copiat, mai ales în cele rele.

Nu putem generaliza, dar nici nu putem trece cu vederea starea de fapt: şi anume că ţăranul, pe care Sfântul Nicolae îl vedea în ceata biruitoare, este astăzi îngenuncheat. A trecut în tabăra învinşilor, formată din conducătorii lumeşti, din filosofii apostaţi şi din prietenii acestora.

Dacă până şi cel care până mai ieri ducea o viată bineplăcută lui Dumnezeu, ţăranul ortodox din Balcani, s-a îndepărtat de Biserică şi de Hristos, este semn că sfârşitul lumii este aproape.

Pagină realizată de Nicolae Badea după site-ul www.sfaturiortodoxe.ro